După cum bine ştiţi, pe 9 Mai vom sărbători Ziua Europei. De aceea, împreună cu domnul profesor de istorie Negrea Nicolae şi cu Consiliul Şcolar al Elevilor vom organiza un eveniment dedicat acestei zile speciale.
Evenimentul va începe la ora 11:00 şi va avea loc în amfiteatrul Colegiului Naţional "George Coşbuc". Sunt invitaţi să participe elevi, profesori şi diferite personalităţi din comunitatea locală.
Din program fac parte dezbateri pe tema Uniunii Europene şi a valorilor ce reprezintă această comunitate şi diferite momente artistice.
De asemenea, le vom prezenta invitaţilor diverse informaţii despre campania noastră, imagini din timpul activităţilor noastre şi desigur, opiniile despre cele şapte zile de campanie.
După cum am anunţat în şcoala noastră, în timpul acestei festivităţi se va desfăşura şi un Concurs de prezentări Power Point pe tema Uniunea Europeană. În concurs pot participa echipele formate din câte trei membri, elevi ai şcolii noastre. Până acum, s-au înscris deja 5 echipe. Restul înscrierilor se pot face până marţi (8 mai) la ora 22:00.
Vă aşteptăm miercuri, 9 Mai, ora 11:00, în amfiteatrul Colegiului Naţional "George Coşbuc".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu