vineri, 4 mai 2012

Intalnire cu clasa a IV-a

Ieri, în a doua zi de campanie, ne-am întâlnit cu colegii noştrii de clasa a IV-a. A fost o activitate foarte plăcută, dar şi o provocare pentru noi de a fi cât mai creativi şi de ai face pe cei mici să înţeleagă ce presupune Uniunea Europeană şi care sunt simbolurile şi valorile care stau la baza acestei comunităţi.

Am făcut o paralelă între o familie şi Uniunea Europeană şi am discutat despre valori ca egalitate, respect reciproc, unitate, solidaritate şi libertate.  Am discutat şi despre programele Uniunii Europene dedicate tinerilor. Elevii au fost foarte entuziasmaţi să afle că tineri europeni îşi dedică din timpul lor şi fac voluntariat într-o altă ţară europeană. În finalul întâlnirii i-am provocat pe elevi la un mic joculeţ: să se aşeze în două şiruri după data lor de naştere, fără să vorbească. Deşi aparent acest joc nu are nici o legătură cu valorile europene, concluziile la care am ajuns împreună au dovedit contrariul: comunicarea are un rol foarte important în atingerea scopurilor, situaţie similară şi în cazul comunităţii Europene. Mai mult e nevoie să ne ascultăm unii pe alţii şi să ne respectăm.


Întâlnirea cu cei mici ne-a bucurat foarte mult deoarece aceştia ne-au transmis şi nouă din entuziasmul lor. Săptămâna viitoare vom continua întâlnirile cu ei. Îi mulţumim doamnei învăţătoare Drăghia Mădălina pentru sprijinul acordat.



Fiecare elev a primit acasă câte o prezentare a Uniunii Europene, a simbolurilor şi valorilor ce reprezintă această comunitate. Prezentarea este disponibilă aici.

-prima parte a prezentării-


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu