Ştiai că?

* Moneda Euro este folosită în 6 state care nu sunt membre ale Comunităţii Europene?: Monaco, San Marino, Vatican (cu acordul Uniunii Europene - UE) şi Andorra, Kosovo (nerecunoscut ca stat de către România și Republica Moldova) şi Muntenegru (fără acordul UE).

* În 2010, UE a generat un procent estimat de 26% (16.242 miliarde de dolari) din produsul intern brut la nivel mondial, astfel UE are cea mai mare economie a lumii? Este cel mai mare exportator, cel mai mare importator de bunuri și servicii şi cel mai mare partener comercial pentru multe țări precum China, India şi Statele Unite ale Americii.
Cele 10 cele mai mari economii ale lumii si UE ca entitate după PIB (2011)

* Simbolul euro a fost inspirat de litera grecească epsilon, ca o reflectare a faptului că Grecia este leagănul civilizației europene? „E“ este, desigur, și prima literă din cuvântul „Europa“. Cele două linii orizontale paralele puternic marcate intenționează să simbolizeze stabilitatea valutei. Abrevierea oficială a euro, EUR, a fost înregistrată la Organizare Internaţională pentru standardizare (ISO).

Construcţia simbolului Euro

* Bucureşti se află pe locul 6 în topul celor mai mari oraşe din Europa după Londra, Berlin, Madrid, Roma şi Paris?

* În 2020, după Sibiu, un alt oraş din România va fi desemnat Capitală Culturală Europeană?


* 2012 este anul european al îmbătrânirii active şi al solidarităţii între generaţii?



* În Bucureşti există Monumentul părinţilor fondatori ai Uniunii Europene, amplasat pe Insula Trandafirilor din Parcul Herăstrau. Acesta  este compus din busturile din bronz ale 12 oameni politici europeni, cu o contribuţie esenţială în constituirea Uniunii Europene. Inaugurarea oficială a avut loc de Ziua Europei, la 9 mai 2006, cu varianta provizorie, constituită din machetele de ipsos. 

                     

            








                          

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu